joi, 1 decembrie 2016

Gând nearticulat.

Chemarea zărilor înalte era ca un magnet... acceleram urmând ondularea drumului spre vârf, voiam parcă să prind din urmă creasta zimțată a muntelui din depărtare. 

Închid ochii o fracțiune de secundă și albastrul întreg al cerului mi se colapsează în spatele pleoapelor, formând imaginea ochilor tăi. Un sentiment intens mă face să opresc încheietura mâinii drepte din ondularea de șarpe încolăcit cu hotărâre. Ochii tăi își croiesc drum afară din crâmpeiul meu de gând, colorând cu intensitatea lor lacrimile ce-mi încolțesc în reflexia zărilor.

Încetinește. Poate ai și tu o pereche de ochi pe care vrei să îi revezi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu