luni, 20 iunie 2016

"Motocicletă", a.k.a. Obiect Zburător Neidentificat

"Fericiți cei..." -  nu, nu o să mă apuc să recit din Biblie. Mai ales că prima urmare care îmi vine în cap e "săraci cu duhul". Nu am ce face - imaginația, văzută prin ciobul spart și murdar al vieții, ne transformă pe unii în creaturi sarcastice și mintea ne zboară nestăvilită în cele mai aiuristice direcții. Visăm la libertate din tranșeele societății - singura libertate care ne rămâne e cea a minții.

Fericiți cei care au propriul lor garaj - poftim, am zis-o. Până nu îmi incepe imaginația iară să croșeteze fluturi. De molii. 

Acest gen de oameni duc o existență la fel de liniștită ca o gondolă pe canalele venețiene, știind că se trezesc de dimineață, deschid garajul și lumina se profilează încet pe silueta micuță a unei motociclete. Neatinsă de vreo mână străină, nezgâriată, nemarcată de intemperii. Așa cum au lăsat-o ultima dată. 

Au seturi de scule, bidoane de ulei, șuruburi și șurubele, standere, bujii, cauciucuri, prelate, becuri... toate împrăștiate într-o dezordine iluzorie în care pot găsi și el mai mic șoricel. De prins cabluri, nu din acela cu codiță și urechiușe. Unul dintre visele oricărui pasionat de două roți cred că este să aibă propriul lui garaj la un moment dat. Un vis mai îndrăzneț e un service moto, unde să poată face meserie din asamblat și dezasamblat bucăți de cal metalic. Dar asta presupune mai multă bătaie de cap. În final, și o baracă ordinară e satisfăcătoare, câtă vreme din ea te privesc doi ochișori cu becuri H4. Sau unul singur, când vine vorba de creaturi mai introvertite.

Pentru noi, restul, motocicleta devine un fel de OZN. În ochii celorlalți, desigur, când vine vorba de parcare. Oriunde vrei să o pui, mereu va atrage atenția cuiva și va genera o mică polemică pe ton ridicat, legată de spațiul exagerat pe care îndrăznește să îl ocupe. Pornind de la un paznic cu exces de zel până la un vecin "binevoitor", motocicleta este o problemă gravă a societății, care nu poate fi ignorată.

Dacă eram magicieni, o "arhivam" aducând-o la dimensiunea unei motociclete de jucărie pe care o băgam liniștiți în buzunar și ne vedeam de treabă. Din păcate, realitatea crudă generează dileme grave ale logicii. 

Dacă e vară și parchezi într-o parcare privată, vei fi acuzat că strici asfaltul pentru că, din cauza temperaturilor ridicate, cricul lasă o ușoară urmă în asfalt. 

Dacă o lași în parcarea descoperită de la serviciu, cel puțin un angajat va fi deranjat optic de ea, și va fi cel puțin la fel de irascibil ca în situația în care i-a intrat o muscă în ochi. Ca să fie ironia și mai faină, angajatul va fi musai un brav luptător motociclist pentru dreptate, cu cerneala proaspătă pe permis. Și îți va lăsa o notiță pe undeva că te bate sau îți desumflă cauciucurile. La alegere. Până va afla că posesoarea infamului obiect care se încăpățânează să ocupe, sfidător, un loc în spațiu... e o fată... și vor face apoi mișto restul colegilor de el. Pe termen nedefinit.

Dacă comiți obrăznicia de a încerca să îți pitești (nu neapărat la Pitești) motocicleta după o coloană dintr-o parcare subterană, va exista cel puțin un paznic deranjat de prezența ei acolo. Dacă se declanșează alarmele de incendiu, ce facem cu ea? Nu e ok să stea toată iarna acolo. Și dacă o vede șeful, el cum explică?

Dacă o lași în fața blocului, te poți aștepta zilnic să nu o mai găsești. Altfel, numeri zgârieturile apărute peste noapte, cureți discret cojile de semințe apărute pe bord, devii vedeta părinților care vor să își pozeze copiii pe motorul tău, găsești oglinzile strambe... posibilitățile sunt nelimitate, ca în Bronx. Uneori ești întrebat "de cât e" sau "cât bagă" de un 'băețaș' curios. Alteori te trezești privit cu scârbă de catre un vecin mai în vârstă, când încerci să pornești Unealta Satanei. A, și dacă o ții cu prelata pe ea, mai găsești în șa dormind câte o... pisică.

Am avut toate aceste probleme în timp... și poate altele de care nu îmi amintesc acum. În două orașe diferite, București și Timișoara. Oamenii sunt la fel peste tot - nu pot înțelege nevoia motocicletei-TIR de a exista și de a ocupa un loc vital în sânul societății... și ne prigonesc ca pe primii creștini care încercau să propovăduiască noua lor religie.

Și totuși, nu mă pot abține să nu zâmbesc atunci când văd o siluetă micuță de motocicletă ascunsă după un stâlp/copac/gard, ca o mică victorie asupra intoleranței.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu