Zburam. Întins, prin timp și spațiu, fără gânduri. Fixam cu privirea apusul de Soare și linia orizontului, mută. Un zbor fără altitudini sublime. Nu eram acolo, străină de mine, uitată departe. Îmbrățișam ființa care mă purta spre depărtări amorțită, ca o pasăre fără aripi.
Am ieșit din casă și am zâmbit senină Soarelui și după-amiezei moleșite de primăvară care urma sa mă captiveze în realitatea ei diafană. Mergeam pe stradă de parcă toată lumea era a mea. Un călăreț pe un bidiviu BMW 1200 de touring (RT?) își înclină capul amabil în direcția mea, deși eram pe jos. Îi răspund la salut, mândră în sinea mea că sunt recunoscută de cei din tagma călătorilor.
Ajung la locul cunoscut și îmi rețin gestul de a băga mîna în buzunar... cheia lui Toothless nu e acolo. Mă gîndesc la brelocul mic, o zeitate nordică cu un chip argintiu nepăsător. L-am lăsat acasă.
***
Obiectele nu au suflet - doar atât cât le dai tu. În absența unei reacții din partea posesorului, sunt doar niște lucruri cu o utilitate oarecare. Nimeni nu s-a gândit să dea un nume unei mături. Dar când vine vorba de mătura mea zburătoare, ascuțitoarea mea, dihania mea, dragonul meu... într-un cuvânt - motocicleta mea, "alintată" cu diverse porecle... lucrurile stau altfel.
Motocicleta este de câțiva ani o extensie a personalității mele - a viselor, a temerilor, a tuturor lucrurilor care mă trăgeau înapoi dar și a tuturor motivelor pentru care continui. O voință mai puternică decât mine, care nu de puține ori m-a dovedit. O stihie care a răsărit din ceața unui drum întunecat, asemeni unei creaturi negândite, din altă lume.
M-am luptat cu creatura ciudată, despre care toți apropiații îmi spuneau că mă va ucide. Am pierdut mulți prieteni, nimeni nu înțelegea ce mă apucase să mă transform dintr-o ființă respectabilă într-o posesoare de... unealta Diavolului. După anii de ciclism și echitație, pentru mine era o continuare firească. Pentru alții, nu. Nu am vrut să țin cont de nimic și de nimeni. Nu aveam prieteni motocicliști. Niciun fel de idee despre cum se conduce un asemenea vehicul pe care toată lumea "civilizată" îl blama. Niciun istoric în familie. Nicio referință.
Nu sunt superstițioasă. Mi-am cumpărat prima motocicletă în ziua în care se împlinea un an de la sinuciderea unui bun prieten din copilărie. A fost o întâmplare. Am numit-o Freyja pentru că era mică dar avea vise mari, de călatorii în Nordul îndepărtat.
A mea Honda CB 500 avut un caracter îndărătnic și a dat cu mine de pământ fix în momentele când eu îmi pierdeam direcția, să îmi arate că pot să mă ridic. Nu singură - a avut grijă să îmi scoată în cale și câțiva oameni absolut minunați.
A doua motocicletă, Toothless, a avut cu totul alt caracter decât prima. Cooperantă și îngăduitoare, m-a adus mai aproape de împlinirea viselor la care nici nu speram - două călătorii prin Europa, pe roți până în Franța. Și multe-multe drumuri, peste tot prin țară și nu numai. In anumite momente am avut senzația că s-a vorbit cu draga mea Bunică, transformată de ani buni în înger păzitor, și m-au protejat în diverse situații-limită. O altă motocicletă cu suflet, care mi-a scos în cale peisaje de vis și oameni frumoși... Despre unii am mai povestit, despre alții încă nu.
I-am lăsat intenționat mai la urmă pe Răzvan și familia lui, oamenii la care îmi țin motocicleta dintotdeauna. Răzvan e la prima vedere un om oricum altfel decât sociabil. Genul care nu te invită să te apropii. Nu e prea prietenos cu străinii, iar eu nu am fost o excepție în momentul în care l-am rugat să îmi găzduiască motocicleta. Cristina are în schimb un calm elegant de felină dar săgețile apar in ochii migdalați de pisică atunci când e supărată.
Ca de obicei, timpul - având marea calitate de a ne da peste cap toate așteptările - a trecut cu totul altfel decât se gândea o persoană aflată în situația mea (de a avea nevoie urgentă de un garaj cât mai aproape de casă). Am descoperit oameni care mi-au fost alături în mult mai multe situații decât strict legate de motocicletă - cu un sfat, o glumă, o experiență de viață... O prietenie mai strânsă decât orice am avut până acum, care a transformat anii în glume, discuții, ieșiri și aventuri. Mai mult - a creat o complicitate minunată. Ne cunoaștem bine, am trecut prin multe împreună și am rămas prieteni. Ce altceva ar mai fi de zis?
***
Cred ca Toothless a știut, cu puțin înainte să o duc spre noul proprietar, că urmează să o înstrăinez. M-a pufnit râsul în cască în momentul în care am văzut că o luasem, fără să îmi dau seama, pe alt drum, fix la ora de vârf cand trebuia să plec spre un alt capăt al orașului. "Toothless, tu ai făcut asta, dragon îndărătnic", am gândit aproape cu voce tare. Sau poate era ceva în subconștientul meu, care m-a făcut să lungesc acest ultim drum pe cât posibil, în încercarea de a amâna inevitabilul...
Nu am plâns cand am predat-o noului proprietar. E de rău augur. Îi doresc din suflet să se bucure de ea cel puțin cât m-am bucurat eu. Iar asta a fost ceva deosebit.
Au fost alte momente de tristețe pe care nu le știe nimeni... ultima parte din ultimul nostru drum lung, când am condus foarte nechibzuit... momentul când i-am dezlipit vizele colorate de Austria si Slovenia de pe parbriz, singură cu ea în garaj... atunci motocicleta Toothless s-a transformat la loc într-o Honda CBF 600 S oarecare. Sufletul ei a rămas la mine. Și sper să îl pot transfera viitoarei motociclete, în măsura în care am facut-o și pâna acum...
***
Motocicleta Adventure oprește lângă trotuar. Schimb câteva cuvinte cu amicul meu și încalec în spatele lui. Greu de suportat primul weekend fără motocicletă, din 2012 încoace. Noroc că am prieteni care mă înțeleg. O destinație? Departe-departe...
Închid ochii. Mă simt ca o pasageră oarecare. Ca un marinar bătrân care vede vapoarele din largul mării. Ca un aviator pensionat care își aruncă privirea spre înălțimile pe care nu le va mai atinge nicicând.
Zburam. Întins, prin timp și spațiu, fără gânduri. Fixam cu privirea apusul de soare și linia orizontului, mută. Un zbor fără altitudini sublime. Nu eram acolo, străină de mine, uitată departe. Îmbrățișam ființa care mă purta spre depărtări amorțită, ca o pasăre fără aripi.
